Here’s an excerpt:

A New York City subway train holds 1,200 people. This blog was viewed about 6,700 times in 2011. If it were a NYC subway train, it would take about 6 trips to carry that many people.

Click here to see the complete report.

 Se spune că viața e ca un film, numai că muzica de pe fundal lipsește. Acum înțeleg de ce majoritatea oamenilor de pe stradă merg cu caștile în urechi.

 Numai așa te simți dezlipit de realitate, undeva cu cîțiva metri deasupra trotuarului.

 Muzica interioară ce joacă în mintea noastră, anume ea ne face să savurăm  mai intens, cu senzații mai tăioase lucrurile simple si banale.

 Monotonia zilei sure ne transformă în niște roboți programați din timp pentru anumite emoții, reacții. Și doar atunci cînd se întîmplă un scurtcircuit ne trezim din amorțire.

 În societate exista anumite norme, principii după care omul inconștient se conduce, însă care uneori  ele ne limitează posibilitățile și ne pun în față o barieră, o sîrmă ghimpată.

 Ceva ne ține legați de margine. Mințile noastre nu sunt concepute să perceapă lucrurile care se întîmplă în lume. Noi vedem altfel, suntem făcuți altfel.  

 Și pentru o deșteptare mai dură avem nevoie de o hibernare ușoară.

Avem nevoie de un vis..

Goliciune

Pustietate

Și unde-i restul?

Tot ce-am construit

Cu-atît azart?

Și-ntr-o clipă doar

Se risipește golul

Se destramă firul de mătase

Numit viată

Cite vise

Cite speranțe

Unde-i totul?

Oare-au disparut?

O rază de soare

Se-neacă in mare

Se scufundă incet

Spre adînc

Amorțire

Lin, incet

Umbra se răspîndi

Peste tot cuprinsul

Iar raza pieri

Încet și dureros

Pînă rămase un fir de lumină

Rătăcit în întuneric

O ultimă suflare

Și-un impuls

Trăiesc

Respir

Privesc în sus

Întind mîna spre cer

Spre salvare

O umbră vine spre mine

Mă cuprinde

Dar totuși e rece aici

Și e trist

Nu-mi simt degetele

Le misc

Curioasa să vad

Și nimic

Mi-e somn

Închid ochii

Adorm

Îmi aduc aminte cu atîta exactitate evenimentele din 7 aprilie încît în minte mi se derulează tot ce am cunoscut, am vazut sau am auzit despre febra evenimentelor acelor zile. Navigam internetul in speranța de a afla ceva nou, cu legătură la proteste si decurgerea lor. Presa, mass-media, site-urile de socializare erau pline de speculații la tema dată, fiecare venind cu varianta sa de răspuns. Un amalgam de evenimente ce nu te lăsau indiferent, mai ales pe tinerii nostri.

Cu atîta mîndrie îi susțineam, eram bucuroși că în sfîrșit s-a trezit poporul basarabean, mai exact tinerii noștri s-au săturat de cizma comunistă, o guvernare bazată pe minciună și frică, și au ieșit să strige :”Nu mai putem!” De dimineață se vorbea în liceu cică clasei a 12-a li s-a permis să plece la Chișinău, la miting. Ne-am dus și noi într-o fugă la director, să mergem și noi, însă nimic. Ca deobicei clasa noastră inventivă și neastîmpărată! Țin minte că directorul ne-a spus că pune școala în pericol dacă ne permite și că riscă să fie concediat. L-am numit un fricos. Ce minte! Însă noi nu ne-am lăsat cu una cu două. Nici în pauză atmosfera nu era mai liniștită, doi băieți s-au luat la bătaie din cauza a diferitor considerente politice. Parcă astfel rezolvau ceva. Ai noștri au organizat și ei un miting, după masă, în fața primăriei, însă care se părea că nu avea autorizație. Mi-am luat flagul României, și am venit și eu. Doar cîțiva elevi din liceul nostru au ieșit să susțină protestele din Chișinău. Imediat a venit poliția, care ne supraveghea de la distanță, pînă cind nu ne făceam de cap. Inventam un provocator, care stimula participanții să strige slogane de genu:”Jos comuniștii!”; ”Unu, doi, unu, doi, comunistii la gunoi!”. Și apoi ne umflam în rîs. Ce mai miting, ce mai protest. Eu vroiam să vină mii de oameni, toți cu flaguri și placate, vroiam o revoluție ca la carte, cu adevarați curajoși.

”Ceea ce se întimplă la Chișinău va face istorie”, imi ziceam, și așa și a fost. Despre 7 aprilie s-a discutat în presă mult, însă fară mari rezultate, cu excepția trezirii conștiinței unora. Cel mai grav lucru din 7 aprilie a fost nu distrugerea și devastarea președinției, ci urmările ce au avut loc în noaptea dintre 7 și 8 aprilie: arestarea protestanților nevinovați, a trecătorilor pașnici, a perechelor de îndragostiți și torturarea acestora. Dar cel mai tragic lucru a fost moartea lui Gheorghe Boboc, soldată în urma actelor de violența a polițiștilor. Cum poți să devii polițist, fiind incapabil să prețuiești viață de om, fără scrupule, fără nici un fel de remușcare? Animale!

Era prima mea revoluție, pe lîngă acele studiate la istorie, asta avea ceva deosebit, ceva personal, faptul că aparținea poporului nostru, că aparținea fiecăruia, imi aparținea și mie. Eram aproape de ea cu sufletul, ce mi se revolta în tăcere. În sfîrșit, o parte din mine zbura, reînvia, iar speranța îmi creștea. Speranța că in sfirșit o sa scăpam de gratiile puse la feresterele valorilor românești si de scociul pus la libera exprimare. O revoluție de conștiință!

A fost numită ”Revoluția Twitter”, pentru că, întradevăr, informarea în masă a avut loc foarte repede, prin intermediul internetului, și cum cei mai mulți utilizatori ai lui sunt tinerii, tot ei au și venit la miting. O adevărată revoluție ”ad hoc”.

Întrebări referitoare la 7 aprilie au fost, sunt și vor mai exista, atîta timp cît se va păstra tăcerea și indiferența, pînă cînd la suprafață nu se va ivi adevărul. Dar cum Moldova este o țară a nedreptății, abia dacă stranepoții noștri vor vedea lumină!

Aceste desene le-am realizat cu mult timp în urmă, în diferite locuri, din diferite motive. Și pentru că au însemnat foarte mult pentru mine am decis să le public, pentru a afla părerea voastră, dar și pentru a-mi aminti că trebuie sa creez ceva nou. O parte din ele sunt în stilul abstract, care e mai aproape de mine, iar altele sunt niște schițe de tatuaje. Vă rog nu criticați prea dur! 

Click to view slideshow.

Data de 26 martie are o semnificație mare pentru tot globul pămîntesc. Este Ziua Pămîntului, mai bine zis Ora Pămîntului. Adică, de la ora 20:30 pînă la ora 21:30 se va deconecta lumina pe tot globul pămîntesc, de la întreprinderi, uzine, companii pînă la blocuri locative, case pe pămînt. Această acțiune are ca scop de a economisi din resursele energetice, și de a permite pamîntului sa respire ușor pentru o oră. Acest gest este unul simbolic mai mult, prin care oamenii își vor arata solidaritatea și atitudinea lor față de planetă. Așa cum fusele orare diferă, in alte țari ca China, Australia, Arabia Saudita, ora fără electricitate a avut loc deja. Această oră nu va consta doar in stingerea luminii, ci și în ieșirea pe stradă, cu luminări (eu aș propune lanterne, că-s mai safe) la un concert în aer liber. De exemplu în Chisinău va avea loc un concert in parcul Dendrariu, sunt invitați toți cetățenii Chișinăului. Ar fi foarte mișto dacă s-ar organiza si la noi in Călărași așa ceva, oamenii ar avea puțin divertisment. Trebuie să luăm exemplu de la țările Europene, țările dezvoltate, unde atitudinea oamenilor este foarte responsabilă. Trebuie sa fim mai activi și să ne implicăm în diverse acțiuni de voluntariat care ar putea schimba multe.

Life is a running to death.

All we are falling down,

We are standing up

Until the race will never stop,

Until the death will never catch us.

We try to find another way,

Another shortcut

That will bring us to the Heaven,

Will bring us to a reason.

We are searching for a sign

We’re just waiting to begin

A new life for while,

A new future for all the time.

It’s getting dark in my mind,

It’s cold and winter in my heart

I’m seting next to you and dreamin’

How happy we could be?

How many beauties we could see?

And now a single thought is driving us crazy

A single question is struggling like a frenzy

”What is life for? What means for us? But we for it?”

In the end of the course

Only then you think about your life

But now, ask yourself  ”Do you want to be different?”

Incepind cu vacanta de primavara am inceput sa privesc un serial american, pe care doream de mult timp sa-l vad insa nu aveam timp. Este vorba de “Gossip Girl”, este un serial american pentru adolescenti bazat pe volumele cartilor cu acelasi nume, scrise de Cecily von Ziegesar. Premierea a vut loc in 2007, insa continua si pina in prezent sa se filmeze. Actiunea are loc in Manhatan, New York, iar personajele sint copii bogatasilor, ce invata in scoli private, merg cu limuzina si cheltuie o multime de bani pentru placerile lor. Istoria capata intensitate in momentul cind in viata lor intra persoane simple, modeste si normale. Evenimentele se succed foarte repede avind loc intr-un oras aglomerat, grabit, ca in “rush hour”.

Am ajuns la al 4-lea sezon, deci abia astept sa vad continuarea dar si sfirsitul. Pentru cei ce vor sa cunoasca o lume noua, agitata sau sa se regaseasca le recomand acest serial!

xoxo Gossip Girl