Unlimitedblue555's Blog

7 Aprilie 2009 – Ziua Libertații!

07 Apr 2011 Lasă un comentariu

by Viorelle in Scrieri libere

Îmi aduc aminte cu atîta exactitate evenimentele din 7 aprilie încît în minte mi se derulează tot ce am cunoscut, am vazut sau am auzit despre febra evenimentelor acelor zile. Navigam internetul in speranța de a afla ceva nou, cu legătură la proteste si decurgerea lor. Presa, mass-media, site-urile de socializare erau pline de speculații la tema dată, fiecare venind cu varianta sa de răspuns. Un amalgam de evenimente ce nu te lăsau indiferent, mai ales pe tinerii nostri.

Cu atîta mîndrie îi susțineam, eram bucuroși că în sfîrșit s-a trezit poporul basarabean, mai exact tinerii noștri s-au săturat de cizma comunistă, o guvernare bazată pe minciună și frică, și au ieșit să strige :”Nu mai putem!” De dimineață se vorbea în liceu cică clasei a 12-a li s-a permis să plece la Chișinău, la miting. Ne-am dus și noi într-o fugă la director, să mergem și noi, însă nimic. Ca deobicei clasa noastră inventivă și neastîmpărată! Țin minte că directorul ne-a spus că pune școala în pericol dacă ne permite și că riscă să fie concediat. L-am numit un fricos. Ce minte! Însă noi nu ne-am lăsat cu una cu două. Nici în pauză atmosfera nu era mai liniștită, doi băieți s-au luat la bătaie din cauza a diferitor considerente politice. Parcă astfel rezolvau ceva. Ai noștri au organizat și ei un miting, după masă, în fața primăriei, însă care se părea că nu avea autorizație. Mi-am luat flagul României, și am venit și eu. Doar cîțiva elevi din liceul nostru au ieșit să susțină protestele din Chișinău. Imediat a venit poliția, care ne supraveghea de la distanță, pînă cind nu ne făceam de cap. Inventam un provocator, care stimula participanții să strige slogane de genu:”Jos comuniștii!”; ”Unu, doi, unu, doi, comunistii la gunoi!”. Și apoi ne umflam în rîs. Ce mai miting, ce mai protest. Eu vroiam să vină mii de oameni, toți cu flaguri și placate, vroiam o revoluție ca la carte, cu adevarați curajoși.

”Ceea ce se întimplă la Chișinău va face istorie”, imi ziceam, și așa și a fost. Despre 7 aprilie s-a discutat în presă mult, însă fară mari rezultate, cu excepția trezirii conștiinței unora. Cel mai grav lucru din 7 aprilie a fost nu distrugerea și devastarea președinției, ci urmările ce au avut loc în noaptea dintre 7 și 8 aprilie: arestarea protestanților nevinovați, a trecătorilor pașnici, a perechelor de îndragostiți și torturarea acestora. Dar cel mai tragic lucru a fost moartea lui Gheorghe Boboc, soldată în urma actelor de violența a polițiștilor. Cum poți să devii polițist, fiind incapabil să prețuiești viață de om, fără scrupule, fără nici un fel de remușcare? Animale!

Era prima mea revoluție, pe lîngă acele studiate la istorie, asta avea ceva deosebit, ceva personal, faptul că aparținea poporului nostru, că aparținea fiecăruia, imi aparținea și mie. Eram aproape de ea cu sufletul, ce mi se revolta în tăcere. În sfîrșit, o parte din mine zbura, reînvia, iar speranța îmi creștea. Speranța că in sfirșit o sa scăpam de gratiile puse la feresterele valorilor românești si de scociul pus la libera exprimare. O revoluție de conștiință!

A fost numită ”Revoluția Twitter”, pentru că, întradevăr, informarea în masă a avut loc foarte repede, prin intermediul internetului, și cum cei mai mulți utilizatori ai lui sunt tinerii, tot ei au și venit la miting. O adevărată revoluție ”ad hoc”.

Întrebări referitoare la 7 aprilie au fost, sunt și vor mai exista, atîta timp cît se va păstra tăcerea și indiferența, pînă cînd la suprafață nu se va ivi adevărul. Dar cum Moldova este o țară a nedreptății, abia dacă stranepoții noștri vor vedea lumină!